În perioada 18 – 19 mai 2022, la Ptuj, Slovenia s-a desfășurat Conferința europeană a parteneriatului proiectului CEESEU – „Consolidarea capacității municipalităților din Europa Centrală și de Est în vederea elaborării planurilor de acțiune pentru Energie Durabilă și Climă”.
Conferința, dedicată în special orașelor din Europa Centrală și de Est, a propus celor prezenți activități de schimb de experiență prin care autoritățile locale să fie sprijinite în dezvoltarea strategiilor lor pentru energie durabilă și climă.
Conferința a reunit municipalități, factori locali de decizie, experți din diferite domenii, actori din sectoarele guvernamentale, ONG-uri și reprezentanți ai mediului de afaceri pentru a descoperi idei noi în domeniu, pentru a obține informații despre posibilități și pentru a construi conexiuni utile între acestea.
În cadrul conferinței au avut loc sesiuni de formare, prezentări, mese rotunde și ateliere de lucru menite să sprijine beneficiarii – municipalitățile – în privința dezvoltării unei strategii de adaptare la schimbările climatice la nivel local, împreună cu componenta strategică pentru energie durabilă practicată în trecut. Invitații de la Convenția primarilor, DG Climă și alte organizații cu expertiză în aceste domenii au ajutat la creșterea nivelului de înțelegere al beneficiilor asupra unei viziuni locale pentru reziliență climatică și energie durabilă.
Delegația română formată din Dl. Pașca Cristian – primar al Orașului Câmpeni, Dl. Albu Cristian – primar al Orașului Abrud, Dl. Iszlai Tamas – consilier local al Municipiului Târgu Mureș și reprezentanți ai Agenției Locale a Energiei Alba – ALEA au avut ocazia să își împărtășească experiențele legate de planificarea energetică și să își dezvolte abilitățile în ceea ce privește elaborarea Planurilor de Acțiune pentru Energie Durabilă și Climă (PAEDC), prevăzut ca obligație prin aderarea la inițiativa Europeană „Convenția Primarilor” – inițiativă în care aceste orașe românești sunt semnatare și prntru care proiectul CEESEU prin ALEA sprijină elaborarea PAEDC. Acest sprijin este acordat de asemenea orașelor Baia de Arieș și Zlatna.
în cadrul conferinței reprezentanții orașelor din delegația română au pus bazele și unor viitoare colaborări legate de domeniul energetic cu reprezentații orașelor europene participante la conferință.