Miercuri, 15.06.2017 respectiv joi, 16.06.2017 la Alba Iulia, a avut loc cea de-a doua sesiune (în total 3 sesiuni) a cursului de formare (training) SIMPLA, organizat de Agenția Locală a Energiei Alba – ALEA împreună cu Consiliul Județean Alba, partenerii români ai proiectului SIMPLA (Planificare Durabilă Integrată Multisectorial), proiect finanțat prin Programul Orizont 2020.


Cursul de formare SIMPLA este de maxim interes pentru reprezentanții municipiilor din România și în special pentru responsabilii cu planificarea energetică durabilă și cu planurile de mobilitate urbană, propunând pentru prima dată în Romania aplicarea unei metode eficiente pentru armonizarea realizării și implementării celor doua planuri; în acest fel se vor pune în valoare sinergiile dintre cele doua planuri, putându-se corela analizele comune, dezvolta acțiuni conexe, urmări indicatori de performanță similari, în final maximizându-se rezultatele care vizează în definitiv un mediu mai sănătos, creșterea competitivității economice și condiții de viată mai bune pentru locuitorii acestor municipii.

Training-ul oferă participanților din municipii un total 50 de ore de formare în cadrul celor 3 sesiuni, accentul fiind pus pe formarea unor abilitați practice de aplicare a activităților de armonizare intre Planurile de Acțiune pentru Energie Durabila (PAED) și Planurile pentru Mobilitate Urbană Durabilă in fiecare din cele 14 orașe înscrise: Alba Iulia, Baia Mare, Bistrița, Botoșani, Brașov, București – sector 1, Cluj-Napoca, Cugir, Oradea, Ploiești, Sfântu Gheorghe, Sebeș, Târgu Mureș și Zalău.

Mai multe detalii pe www.simpla-project.eu/ro