Consiliul Județean Alba împreună cu Agenția Locală a Energiei Alba organizează un eveniment de tip B2B dedicat autorităților locale din județul Alba, abordând domeniul promovării si finanțării proiectelor de eficiență energetică și de producere de energie verde pentru municipalități.
30 septembrie 2022 la Sala Unirii din Alba Iulia, începând cu ora 17:00 (intrare Str. Unirii)
Reprezentanții companiilor prezente vor expune oportunitățile pe care le oferă pe piața de profil și vor purta discuții cu reprezentanții autorităților locale prezente în vederea încheierii unor noi parteneriate sau colaborări în domeniu.
Organizațiile finanțatoare care își vor prezenta portofoliul de servicii dețin un vast know-how în aceste domenii, și vor oferi detalii despre soluții de finanțare ale proiectelor legate de eficiența energetică și producerea energiei din surse regenerabile.
Având în vedere că, în actualul context, autoritățile locale se află în fața unor mari provocări, fiindu-le necesare investiții specifice mai ales în sectorul energiei durabile, vă invităm să luați parte la eveniment.
Agenda discuțiilor din cadrul evenimentului cuprinde o sesiune de prezentări și un eveniment de tip B2B:
- Mecanisme și soluții de finanțare pentru creșterea sustenabilă a eficienței energetice. Prezentare – Fondul Român pentru Eficiența Energiei (FREE)
- Finanțarea eficienței energetice prin Programul Operațional Regional – POR Centru 2021-2027. Prezentare – Agenția pentru Dezvoltare Regională Centru
- Propunere de asociere in vederea finanțării unor proiecte de energie durabila la nivel local. Prezentare – Fondul Român pentru Eficiența Energiei (FREE)
- Prezentare soluții pentru energie verde și eficiență energetică
- Prezentare – Firme expozante la Târgul Alba Green Energy
- Eveniment de facilitare a contactelor între companiile și autorități locale pentru încheierea de noi parteneriate privind promovarea unor soluții de energie durabilă.