În data de 30 iunie 2021 a avut loc evenimentul de prezentare a noilor orașe semnatare CoM din Regiunea de Dezvoltare Centru, municipalități asociate în cadrul parteneriatului proiectului european CEESEU (H2020). Proiectul CEESEU țintește să consolideze capacitatea autorităților publice din Europa Centrală și de Est privind elaborarea Planurilor de Acțiune pentru Energie Durabilă și Climă (PAEDC) care promovează eficiența energetică, dezvoltarea durabilă, reducerea emisiilor de carbon și adaptarea la schimbările climatice.
Evenimentul organizat de Agenția Locală a Energiei Alba în format online a reunit reprezentanții celor 5 municipalități semnatare (Abrud, Baia de Arieș, Câmpeni, Târgu Mureș și Zlatna) și ale principalelor instituții de sprijin al inițiativei Convenției Primarilor și anume Ministerul Energiei, Consiliul Județean Alba, Consiliul Județean Mureș, Agenția pentru Dezvoltare Regională Centru.
Scopul principal al întâlnirii a fost de a prezenta într-un cadru oficial cele 5 orașe din Regiunea de Dezvoltare Centru, care în calitate de municipalități asociate în cadrul parteneriatului proiectului CEESEU, au devenit semnatare oficiale ale CoM parcurgând astfel primul pas către elaborarea planurilor proprii de acțiune pentru energie durabilă și climă (PAEDC).