Ce avantaje au panourile solare de încălzire a apei?
- Sistemul funcționează indiferent de temperatura exterioară, chiar și iarna;
- Datorită faptului că tubul este rotund, razele solare vor radia întotdeauna perpendicular pe suprafața acestuia;
- Tubul colector vidat oferă rezultate excelente chiar pe timp înnorat fiind capabil să capteze razele infraroșii care trec prin stratul de nori;
- Datorită izolației foarte bună oferită de vid, panourile funcționează chiar până la -20 grade Celsius;
- Panoul funcționează în continuare chiar dacă unul sau mai multe tuburi se sparg;
- Tuburile avariate sunt ușor de schimbat;
- Oferă eficiență energetică tot timpul anului și asigură costuri zero cu combustibili convenționali pentru cel putin 5 luni pe an;
- Energia oferită de panouri este energie ecologică și nu poluează mediul înconjurător.
Cum funcționează panourile solare de încălzire a apei?
Există mai multe tipuri constructive de panouri solare termice:
- Panouri solare nepresurizate
- Panouri solare presurizate
- Panouri solare presurizate separate
1. Panourile solare nepresurizate
Se mai numesc și panouri solare de vară. Acoperă cea mai mare parte din necesarul zilnic de apă caldă menajeră în perioada martie-octombrie.Sunt foarte ușor de instalat și nu necesită costuri suplimentare de întreținere. Au o durată de viață de aproximativ 25 de ani. Rezervorul este realizat din inox, cu un strat izolator de poliuretan care micșorează pierderile de căldură.
Tuburile vidate captează radiația solară și o transformă în energie termică, încălzind astfel apa din tubul interior. Pe măsură ce apa se încălzește, densitatea ei scade. Apa încălzită în tub se va ridica în rezervorul de acumulare și va fi înlocuita de un volum echivalent de apă rece. Circuitul natural se va realiza în continuare și apa din rezervor se va încălzi.
2. Panourile solare presurizate
Acest sistem poate fi utilizat pe toată durata anului. Funcționează la presiunea sistemului de apă curentă (aproximativ 6 bar). Sunt realizate pe baza celei mai noi și moderne tehnologii, având cel mai eficient transfer energetic dintre toate echipamentele de acest gen. Pierderile termice ale panourilor solare cu tuburi vidate sunt practic inexistente, în schimb pot absorbi căldura și în cazul radiației solare difuze (soare acoperit de nori), sau la temperaturi foarte scăzute ale mediului extern.
Tuburile vidate captează radiația solară și o transformă în energie termică, încălzind schimbătoarele de căldură aflate în partea superioară. Lichidul aflat în interiorul rezervorului preia căldura de la heat-pipe și o cedează serpentinei de cupru, care la rândul ei cedează căldura apei care circulă prin ea.
3. Panourile solare presurizate separate
Panourile solare presurizate separate nu pot funcționa independent. Deoarece nu au un rezervor de stocare, ele trebuiesc conectate la un boiler montat în zona de consum (în casă). Varianta de utilizare recomandată este cea cu boiler bivalent, pompă de circulație și panou electronic de comandă (regulator electronic dedicat). Toate acestea formează un sistem complet.
Energia solară este captată în interiorul tubului vidat, unde este transferată heat-pipe-ului de cupru. Căldura ajunge apoi în capătul superior al său, fiind preluată de către agentul termic (antigel). Antigelul o transportă la schimbătorul de căldura și este preluată de către apa din boiler. Apa încălzită poate fi apoi folosită ca apă caldă menajeră sau agent termic de încălzire. Operarea acestui tip de panou este asigurată de controllerul electronic care comandă pornirea și oprirea pompei de recirculare.