
Instalare sistem fotovoltaic Liceul Tehnic Dorin Pavel, 2011, Alba Iulia
Soarele este cea mai importantă sursă de energie pentru Pământ. Energia solară este emisă sub formă de radiații și este disponibilă în cantități imense, practic inepuizabile. Radiațiile solare pot fi captate și transformate în alte forme de energie: electrică sau termică.
Ce este un panou solar fotovoltaic și cum funcționează el?
Panourile fotovoltaice transformă radiația solară în energie electrică. Un panou fotovoltaic este compus din mai multe celule solare legate în serie sau paralel. Randamentul unor asemenea panouri este cuprins între 18-24%, în funcție de gradul de conversie a radiației solare în energie electrică conform tehnologiei utilizate la fabricarea celulelor fotovoltaice ale acestor panouri solare. Eficiența destul de scăzuta a panourilor fotovoltaice actuale este în principal datorată faptului că din spectrul solar vizibil doar o mică parte de frecvențe de undă a radiațiilor luminoase sunt transformate în electricitate.
Panourile fotovoltaice generează curent continuu, cu parametri variabili, inadecvați încărcării unor acumulatori. Din acest motiv este nevoie de un convertor care să transforme energia electrică produsă de panourile fotovoltaice în energie electrică cu parametri bine determinați. Acest convertor are și diverse funcții de protecție a acumulatorilor și a panoului fotovoltaic.
Structura unei instalații fotovoltaice:
- Panourile solare fotovoltaice
- Invertor (pentru transformarea curentului continuu produs de panourile solar fotovoltaic în curent alternativ) sau un sistem de management al energiei produse de panourile solare fotovoltaice echivalent
- Baterii (acumulatori) și regulatori de încărcare (dacă această funcție nu este realizată de invertor)
Care este potențialul energetic solar?
Potențialul energiei solare este imens. În fiecare jumătate de oră, Pământul preia de la Soare o cantitate de energie echivalentă cu consumurile energetice ale omenirii de pe perioada unui întreg an. De aceea energia solară reprezintă alternativa energetică a viitorului. Mai jos este prezentată harta potențialului energetic solar la nivel național:

Harți de potențial solar în România – Informații detaliate
Harta potențialului solar al Județului Alba