Laboratorul pentru stocare a energiei durabile și cuplare sectorială în orașe – CSSC LAB

Consorțiul CSSC Lab și-a început oficial activitățile odată cu întâlnirea de lansare care a fost organizată online în 14 și 15 iulie 2020 de către coordonatorul proiectului:

  • Agenția regională pentru energie din Nord-Vestul Croației

În cele 2 zile, partenerii proiectului:

  • Județul Zagreb (Croația)
  • Compania ConPlusUltra (Austria)
  • Compania Energie kompass (Austria)
  • Compania solar.one Immo GmbH & CoKG (Ausitria)
  • Agenția Locală de energie Spodnje Podravje (Slovenia)
  • Municipalitatea Destrnik (Slovenia)
  • Uniunea Autorităților Locale Bulgare din zona Mării Negre (Bulgaria)
  • Agenția Locală a Energiei Alba (România)
  • Agenția Agenda (Cehia)
  • Sectorul Stare Mesto Bratislava (Slovacia)
  • Universitatea Tehnică din Slovacia
  • Fungația Lake Constance (Germania)
  • Agenția de energie din Freiburg (Germania
  • Agenția pentru Dezvoltare Regională din Sarajevo (Bosnia Herzegovina)
  • Centrul Tehnologic pentru Iniovare și Antreprenoriat Tehnopolis (Muntenegru)
  • Agenția de Cooperare Transfrontalieră și Integrare Europeană – AO ACTIE (Moldova)
  • Compania HEP Toplinarstvo d.o.o. (Croația)
  • Primăria Municipiului Alba Iulia (România)
  • Compania Municipală de apă Třeboň (Cehia)
  • Capitala Viena (Austria)
  • Orașul Gutach (Breisgau) (Germania)
  • Municipalitatea din Dornava (Slovenia)
  • Municipalitatea Donaueschingen (Germania)
  • Comuna Marktgemeinde Ollersdorf (Austria)
  • Orașul Zaprešić (Croația)
  • Municipalitate Dobrich (Bulgaria)
  • Clusterul regional pentru tehnologii curate din regiunea Mării Negre 3K (Bulgaria)
  • Organizația Lucron Group a.s. (Slovacia)

au făcut scurte prezentări despre organizațiile lor și au detaliat rolul pe care fiecare îl va avea în cadrul proiectului. Apoi s-au detaliat pachetele de lucru, faza de implementare a proiectului, rezultatele țintite și instrumentele care urmează a fi dezvoltate. Un punct important a fost punerea de acord de către toți partenerii asupra modalității de adaptare a derulării activităților în contextul pandemiei COVID 19.


Întâlnirea de lansare a fost deschisă și părților interesate regionale ale proiectului care vor juca un rol important pe tot parcursul derulării acestuia, în calitate de beneficiari ai diferitelor instrumente dezvoltate prin proiect și participanți la schimburi de experiență.

CSSC LAB va oferi orașelor mici, mijlocii și mari din regiunea Dunării cunoștințele necesare, instrumentele și proiecte deja implementate. Activități care urmează a fi derulate: elaborarea unor soluții model care vor fi transpuse într-un set de instrumente pentru evaluarea fezabilității tehnice și economice a unor proiecte concrete, organizarea de traininguri pe domeniul CSSC, dezvoltarea unor acțiuni pilot.

Proiectul a fost conceput ca prin activitățile propuse să creeze premisa pentru a permite orașelor să accelereze procesul de identificare, dezvoltare și implementare a proiectelor de stocare a energiei durabile și de cuplare sectorială a acestor soluții energetice în funcție de contextul lor local.


Pentru detalii suplimentare accesați:
Pagina proiectuluiWebsite-ul oficial CSSC LAB