Pentru a activa subtitrarea în limba română apasati butonul CC și selectați limba română.
eMOBILITY WORKS este un proiect derulat de Agenția Locală a Energiei Alba în România în cadrul programului IEE, axa prioritară STEER – transport eficient.
Website: ec.europa.eu/energy/intelligent/projects/en/projects/emobility-works
Parteneri: 11 parteneri:Agenția de Energie B&SU-Germania; Agenția de Energie ECUBA-Italia; Centrul pentru sursele regenerabile de energie și economisirea energiei CRES-Grecia, Compania HERMIA-Finlanda, Compania Monus Minek-Estonia, Compania Ramboll-Finlanda; ALEA-România, Fundația San Valero – Spania; Asociatia pentru Hidrogen si Electro-mobilitate Hyer -Belgia; Agenția de Energie Podravje-Slovenia, Agenția pentru electromobilitate- eMO – Berlin – Germania
Coordonator: Agenția pentru Energie din Graz-Austria
Durată proiect: 30 luni (lansat în martie 2014)
Scopul proiectului: integrarea e-mobilității (vehicule electrice: biciclete, motorete, autoturisme, autobuze, vehicule transport marfa) în municipii și entități private din Europa (utilizarea vehiculelor electrice este o acțiune importantă care va fi promovată de municipalități în cadrul implementării planurilor urbane pentru mobilitate durabilă) prin oferirea factorilor de decizie a unor soluții inteligente pentru realizarea capabilității lor in acest domeniu.
Descarcare/vizualizare Raport final eMOBILITY Works în limba română
Obiective specifice
- Crearea unor procese de servicii pentru e-mobilitate in 9 tari partenere;
- Fundamentarea unor planuri de acțiune pentru e-mobilitate in 27 municipii europene;
- Cel putin 27 municipii vor integra e-mobilitatea pentru flota lor de vehicule;
- Cel putin 108 companii, in urma activității de consultanta, vor integra e-mobilitatea in strategiile lor de mobilitate durabilă;
- Implementarea unor modele de business in toate municipiile participante, furnizate de partenerii rețelei locale pentru e-mobilitate;
- Pana in 2016 cel putin 400 e-vehicule vor fi achiziționate suplimentar de cater municipiile și companiile implicate;
- Infrastructura corespunzătoare pentru stații de încărcare va fi dezvoltata – minim 15 stații de încărcare in plus in fiecare țară;
- Stabilirea unei rețele de municipii și companii pioniere ale e-mobilității, care se vor susține reciproc și vor furniza exemple de buna practica pentru alți posibili parteneri;
- Creșterea cunoștințelor și încrederii în legătura cu e-mobilitatea.
Grupuri țintă
- Grupul țintă principal:
- municipalități din Europa care operează flote de dimensiuni medii/mari,autoritățile lor, factori cheie de decizie în cadrul acestor autorități;
- Companii care operează operează flote de dimensiuni medii/mari și care își desfășoară activitatea în municipalitățile participante;
- Grupul țintă secundar: publicul larg, angajați ai municipalităților și ai companiilor participante.
Actori cheie
- Reprezentanți oficiali ai municipalităților participante (primari, viceprimari, lideri de grupuri politice), factori de decizie , ofițeri de mediu, responsabili pentru utilități publice, transport, achiziții publice și logistica ;
- Reprezentanți oficiali ai companiilor participante (director general, manager), șefi de divizii, manageri de flota și responsabili de mediu, achiziții și logistica ;
- Parteneri care pot sprijini dezvoltarea proceselor de servicii ca de ex.: furnizori de vehicule electrice sau de sisteme/stații de încărcare, furnizori de electricitate, furnizori de servicii de transport;
- Organizații naționale/ internaționale de diseminare pentru promovarea rezultatelor proiectului la scara naționala sau europeana și pentru determinarea unor noi municipii și companii sa lanseze în viitor acțiuni de implementare a e-mobilității în activitatea lor, bazându-se pe abordarea unor servicii integrate.
Rezultate importante așteptate
- Procese de servicii pentru e-mobilitate, pentru municipalități și companii vor fi create în 9 tari europene
- Vor fi realizate planuri de acțiune pentru e-mobilitate în 27 municipii europene ; vor fi promovate rețele la nivel local cu modele de business pentru e-mobilitate ;
- 1000 factori de decizie vor participa în procesul de informare/training în domeniul e-mobilității;
- Peste 400 de e-vehicule vor fi achiziționate împreuna cu infrastructura aferenta de alimentare.
- In Romania, pentru cel putin 3 municipii se vor stabili și lansa în implementare planuri de acțiune pentru e-mobilitate ca o componenta a « Planurilor de acțiune pentru mobilitate durabilă ».
Harta actualizată a stațiilor de încărcare pentru automobile electrice