În perioada 27-28 septembrie 2008 la pavilionul din faţa Casei de Cultură a Sindicatelor din Alba Iulia, Agenţia Locală a Energiei Alba şi Consiliul Judeţean Alba au organizat evenimentul „Energie din surse regenerabile – ALEA 2008. Târg de echipamente şi soluţii complete”.
Târgul a reprezentat un prim pas către dezvoltarea pieţei locale în domeniul aplicaţiilor la scară mică vizând energia din surse regenerabile şi s-a adresat atât publicului larg cât şi firmelor şi instituţiilor, potenţiali utilizatori de astfel de sisteme. Au fost expuse instalaţii eoliene, panouri solare, pompe de căldură, turbine pentru microhidrocentrale, centrale termice pentru biomasă şi multe alte aplicaţii legate de energia obţinută din surse regenerabile.
De menţionat este faptul că aceasta a fost pentru prima dată când la Alba Iulia a fost organizat un asemenea târg destinat promovării energiei nepoluante. Evenimentul a fost structurat pe două zile şi, pe lângă vizitarea standurilor inedite, participanții au avut parte de mai multe surprize: o tombolă cu premii importante (la care premiile cele mai importante au constat în două centrale termice: una cu înalt randament oferită de firma Simodor – Baxi şi alta pe biomasă oferită de firma Sevco – dealer Ferroli).
În cadrul târgului a fost organizată o bursă de contacte dedicată special primăriilor din județul Alba, în cadrul căreia s-au prezentat soluții pentru iluminatul public la nivelul administraţiilor locale dar şi finanţările legate de programul de electrificare pentru anul în curs.
Pe durata târgului a fost organizat şi un concurs de fotografii destinat copiilor de grădiniţă şi din clasele primare sub numele ”Imagini din vacanța mea”. Cele mai bune fotografii au fost premiate cu premii importante: laptop, aparate de fotografiat, jucării solare, baloane şi multe alte surprize.