Spectacolul ”Green fashion show” s-a desfăşurat în data de 3 aprilie 2012 la Alba Mall şi a adunat la prezentarea de modă aproximativ 260 de costume (aproximativ 400 de elevi înscrişi) şi un mare număr de spectatori, majoritatea elevi de liceu. Au fost acordate 3 premii (două premiul I şi premiul al III-lea). Cele trei grupuri vor participa la excursia organizată de ALEA. Evenimentul a fost un succes din punctul de vedere al celor care au fost prezenţi.

Elevii au fost foarte creativi ceea ce s-a putut observa în cadrul spectacolului atât prin intermediul costumelor realizate cât şi prin coregrafia pe care au pus-o în scenă.

Important! De menţionat este ajutorul oferit de Serviciul Turism al Consiliului Judeţean Alba, fără de care evenimentul nu ar fi putut fi organizat. De asemenea, de remarcat este prezenţa pentru prima dată a unor voluntari alături de ALEA (Cercul de Marketing).

Promovarea evenimentului a continuat până în data de 12 aprilie 2012 prin postarea pe pagina de Facebook a evenimentului a fotografiilor tuturor costumelor. Publicul a fost invitat să voteze online primele 5 costume care vor participa de asemenea la excursie. Promovarea evenimentului pe Facebook a luat o amploare foarte mare.

gfs2012-premii